Preia controlul asupra lucrurilor mici
vineri, 14 martie

„Daniel s-a hotărât.” (Daniel 1:8)

Îți poți imagina cum ar fi să fii smuls din casa ta și luat prizonier într-o țară ostilă? I s-a întâmplat lui Daniel. Regele Nabucodonosor i-a cucerit țara natală și l-a dus sclav în Babilon. Și-a pierdut casa, slujba, libertatea, cultura, prietenii și statutul de membru al nobilimii din Israel. A trebuit să învețe să vorbească o limbă străină și să trăiască într-un loc în care nu dorea să fie.

Dacă ai fi fost în locul lui Daniel, nu ai fi fost tentat să te concentrezi pe lucrurile pe care nu le puteai controla, cum ar fi să dai vina pe exil pentru nefericirea ta și să-ți plângi de milă? Nu și Daniel! El și-a asumat responsabilitatea pentru mici domenii din viața sa. Biblia spune: „Daniel s-a hotărât să nu se spurce cu bucatele alese ale împăratului” (v. 8). El a decis să trăiască conform convingerilor sale – chiar și în lucrurile mărunte. Acest lucru este important, deoarece micile bătălii te pregătesc pentru cele mari! Dacă Daniel nu ar fi preluat controlul asupra lucrurilor mărunte, nu ar fi avut puterea de a spune „nu” lucrurilor mari, cum ar fi închinarea la idoli sau înfruntarea gropii cu lei fără teamă sau compromis.

Poate că acum nu poți face nimic în legătură cu căminul tău, cu locul tău de muncă sau cu relația ta, dar îți poți schimba viața preluând controlul asupra lucrurilor mărunte. Poate că, la fel ca Daniel, aceasta va implica ceea ce mănânci, ceea ce privești la televizor sau pe internet, ceea ce iese din gura ta sau refuzul de a-i lăsa pe alții să-ți dicteze atitudinea în funcție de modul în care te tratează. Atunci când „te hotărăști” să Îl onorezi pe Dumnezeu în lucrurile mărunte, El te binecuvântează și se implică în viața ta în feluri pe care nu le credeai posible.

Ce dorești să faci cu cei 3,5% din impozitul pe profit?
Nu-i lăsa să se irosească! Donează-i fundației noastre prin câțiva pași simpli!