O rugăciune pentru mulțumire financiară
vineri, 10 mai

„Evlavia însoțită de mulțumire este un mare câștig.” (1 Timotei 6:6)

Biblia spune: „Evlavia însoțită de mulțumire este un mare câștig. Căci noi n-am adus nimic în lume și nici nu putem să luăm cu noi nimic din ea. Dacă avem dar cu ce să ne hrănim și cu ce să ne îmbrăcăm, ne va fi de ajuns. Cei ce vor să se îmbogățească, dimpotrivă, cad în ispită, în laț și în multe pofte nesăbuite și vătămătoare, care cufundă pe oameni în prăpăd și pierzare. Căci iubirea de bani este rădăcina tuturor relelor; și unii, care au umblat după ea, au rătăcit de la credință și s-au străpuns singuri cu o mulțime de chinuri” (vv. 6-10).

Iată o rugăciune pentru mulțumire financiară: „Doamne, vindecă-mă de stresul îngrijorării față de felul în care sunt perceput de semenii mei. Dă-mi darul de a fi recunoscător pentru ceea Tu vrei să am. Îți mulțumesc că m-ai învățat să merg alături de Tine, nu în fața Ta. Mă pocăiesc pentru momentele în care am luat-o înaintea Ta. De asemenea, regret momentele în care Tu încercai să mă binecuvântezi, iar eu eram undeva în urma Ta, luptându-mă cu probleme vechi. De azi înainte, voi umbla cu Tine în pace și prosperitate, știind cine sunt și al Cui sunt. Mă pregătesc să fiu binecuvântat prin pașii practici pe care îi învăț. Dar atenția mea se concentrează pe Tine și pe relația mea cu Tine. Cuvântul Tău spune că atunci când Te pun pe Tine pe primul loc, se vor întâmpla alte lucruri, pe măsură ce mă pregătesc pentru ceea ce ai Tu pregătit pentru mine (vezi Matei 6:33). Îți mulțumesc pentru maturitatea la care voi ajunge din punct de vedere spiritual, financiar și emoțional. Familia mea va fi binecuvântată prin ceea ce mă înveți Tu. Amin”.