Să ai perspectiva lui Dumnezeu
vineri, 19 iunie
„De aceea, noi nu cădem de oboseală.” (2 Corinteni 4:16)
În scrisoarea adresată bisericii din Corint, Pavel reflectează la prețul pe care l-a plătit slujindu-L pe Isus: „De cinci ori am căpătat de la iudei patruzeci de lovituri fără una; de trei ori am fost bătut cu nuiele; o dată am fost împroșcat cu pietre; de trei ori s-a sfărâmat corabia cu mine; o noapte și o zi am fost în adâncul mării. Deseori am fost în călătorii, în primejdii pe râuri, în primejdii din partea tâlharilor, în primejdii din partea celor din neamul meu, în primejdii din partea păgânilor, în primejdii în cetăți, în primejdii în pustie, în primejdii pe mare, în primejdii între frații mincinoși, în osteneli și necazuri, în priveghiuri adesea, în foame și sete, în posturi adesea, în frig și lipsă de îmbrăcăminte!” (2 Corinteni 11:24-27).
Ce l-a ajutat să trăiască deasupra problemelor sale, în loc să fie zdrobit de ele? O perspectivă divină! „De aceea, noi nu cădem de oboseală. Ci chiar dacă omul nostru de afară se trece, totuși omul nostru dinăuntru se înnoiește din zi în zi. Căci întristările noastre ușoare de o clipă lucrează pentru noi tot mai mult o greutate veșnică de slavă. Pentru că noi nu ne uităm la lucrurile care se văd, ci la cele ce nu se văd, căci lucrurile care se văd sunt trecătoare, pe când cele ce nu se văd sunt veșnice” (2 Corinteni 4:16-18).
Pavel procesa lucrurile în mod diferit. Când nu avea niciun fel de bunuri materiale, el credea că: „Dumnezeul meu să îngrijească de toate trebuințele voastre, după bogăția Sa, în slavă, în Isus Hristos” (Filipeni 4:19). Când s-a aflat în fața călăului, el a scris: „Aș dori să mă mut și să fiu împreună cu Hristos, căci ar fi cu mult mai bine” (Filipeni 1:23). Astăzi, cere-I lui Dumnezeu să-ți dea perspectiva Lui asupra lucrurilor!
Acum poți să citești și să vizionezi mesaje de încurajare și pe Tiktok:
Click aici și bucură-te de ceea ce îți oferim cu drag!
👇Ascultă mesajul de azi în format audio:

