Har – la vreme de nevoie
sâmbătă, 10 octombrie

„Să găsim har, pentru ca să fim ajutați la vreme de nevoie.” (Evrei 4:16)

În timpul celui de-al Doilea Război Mondial, Corrie ten Boom și familia ei olandeză au ascuns mulți evrei din calea naziștilor. În cele din urmă, a fost prinsă și trimisă într-un lagăr de concentrare, unde a fost martoră la numeroase atrocități, inclusiv la moartea tatălui și a surorii sale. Apoi, în mod accidental, a fost eliberată. Ea nu a lăsat ca amărăciunea să o cuprindă. Ba chiar l-a iertat pe omul care i-a ucis familia.

Cineva a întrebat-o cum a putut să îndure acele zile întunecate și să rămână iubitoare, iertătoare și bună. Ea a răspuns printr-o întâmplare din copilărie: atunci când era mică, tatăl ei a dus-o cu trenul prin Europa. Îi cumpăra întotdeauna biletul cu câteva săptămâni înainte, dar nu i-l dădea decât în momentul în care urcau în tren. Făcea acest lucru pentru că era mică și nu voia să-l piardă sau să-l uite acasă. De fiecare dată, când vedea trenul intrând în gară, îi dădea biletul și urcau împreună.

Corrie a spus: „Motivul pentru care nu poți înțelege cum am putut să-l iert pe cel care mi-a ucis familia, cum am putut să nu fiu cuprinsă de amărăciune... este că, la fel ca în cazul biletelor de tren, Dumnezeu nu ne dă harul de care avem nevoie decât atunci când vine momentul. Dar dacă vei trece vreodată prin ceva asemănător cu ceea ce am trăit eu, te asigur că harul lui Dumnezeu va fi acolo pentru a te ajuta să treci prin văile întunecate, cu capul sus și inima plină de iubire.”