Ești mult prea stresat?
luni, 27 iulie
„Ce faci tu nu este bine. Te istovești singur.” (Exodul 18:17-18)
Biblia spune: „A doua zi, Moise s-a așezat să judece poporul, și poporul a stat înaintea lui de dimineața până seara. Socrul lui Moise a văzut tot ce făcea el pentru popor și a zis: «Ce faci tu acolo cu poporul acela? De ce stai singur, și tot poporul stă înaintea ta de dimineața până seara?» Moise a răspuns socrului său: «Poporul vine la mine ca să ceară sfat lui Dumnezeu. Când au vreo treabă, vin la mine; eu judec între ei și fac cunoscute poruncile lui Dumnezeu și legile Lui.» Socrul lui Moise i-a zis: «Ce faci tu nu este bine. Te istovești singur și vei istovi și poporul acesta, care este cu tine, căci lucrul este mai presus de puterile tale și nu-l vei putea face singur»” (vv. 13-18).
Moise era stresat până la limita epuizării. Cuvântul latin pentru „stres” înseamnă „a fi tensionat”. Medicii spun că este un precursor al atacurilor de cord și al accidentelor vasculare cerebrale. Există un motiv pentru care drumurile au cântare pentru camioane: pentru a se asigura că acestea nu transportă o greutate mai mare decât cea pentru care au fost proiectate.
Socrul lui Moise i-a spus că se istovea. Cuvântul ebraic pentru „a se istovi” înseamnă literalmente „a se uza” sau „a îmbătrâni”. Moise îmbătrânea înainte de vreme. Dacă ți se întâmplă și ție acest lucru: 1) schimbă ritmul și începe să împarți povara cu alții; 2) petrece mai mult timp în prezența lui Dumnezeu. „Cei ce se încred în Domnul își înnoiesc puterea [...] umblă, și nu ostenesc” (Isaia 40:31).
Ajută-ne să-I încurajăm și pe alții să primească din partea Domnului călăuzire!
Scrie-ne în ce mod te-au ajutat mesajele publicației Mesajul de azi să faci față unei situații din viața ta. Trimite-ne mărturia ta aici.
👇Ascultă mesajul de azi în format audio:

