Părinții și sentimentul de vinovăție
luni, 12 august

„Fiule [și fiică], dacă-ţi va fi inima înţeleaptă, inima mea se va bucura.” (Proverbe 23:15)

Întrucât nu există oameni perfecți, nu pot exista nici părinți perfecți. Așadar, cu toate că îți iubești copiii din toată inima, uneori te vei simți obosit, frustrat, dezamăgit și iritat. Secretul este să faci din momentele acestea excepția, și nu regula.

Un psiholog creștin scria: „În urmă cu câțiva ani am rugat o mie de părinți – mame și tați – să descrie cele mai mari frustrări pe care le-au experimentat în creșterea copiilor. Am auzit multe relatări amuzante despre telefoane lipicioase, toalete stropite și șireturi înnodate. Una dintre mame se întreba de ce oare copiii nu vomită niciodată în baie. […] Dar părinții care au participat la sondajul nostru nu au râs doar pe seama frustrărilor lor, ci s-au și declarat vinovați pentru ele. Au spus că s-au simțit copleșiți și și-au pierdut încrederea în propriile abilități de a-și face treaba de părinte. Mulți dintre ei abia dacă se târau de la o zi la alta.

Cât este de trist că această responsabilitate străveche de a crește copii a devenit o povară și o sursă de vinovăție. Adevărul este, însă, că în cele mai multe cazuri faptele infirmă vinovăția asumată a părinților. Cei mai mulți părinți fac o treabă bună în casele lor și a venit vremea ca cineva să le recunoască dedicarea și sacrificiile. Într-o bună zi, când frustrările inerente anilor copilăriei celor mici și tumultul anilor adolescenței vor fi trecut, acești oameni se vor bucura de roadele dulci ale muncii lor de părinți buni și iubitori. Rezistați, mame și tați! Sunteți mai pricepuți decât credeți.”