Mânia
miercuri, 20 martie

„Nu știu ce fac!” (Luca 23:34)

Max Lucado scrie: „La început nu e mai mult decât o picătură. ... Cineva îți ocupă locul de parcare, îți taie calea pe autostradă, o chelneriță se mișcă prea încet, iar tu ești grăbit, ți se arde pâinea în prăjitor. ... Dar dacă se strâng suficiente astfel de picături de mânie aparent neînsemnate, vei avea în cele din urmă o găleată de furie. … Nu avem încredere în nimeni, … ne arătăm colții la oricine se apropie, … ne transformăm în bombe cu ceas ambulante ce ar putea ex­ploda în orice moment în condiții de suficientă presiune și teamă. … Nu putem nega că … mânia există.

Cum o stăpânim? Isus a spus cu privire la gloata care L-a ucis: «Tată, iartă-i, căci nu ştiu ce fac!» (Luca 23:34) A privit mulțimea aceea însetată de sânge și a văzut victime, nu crimi­nali. A văzut în ochii lor confuzie, nu ură. I-a privit nu ca pe o gloată războinică, ci ca pe «nişte oi care n-aveau păstor» (Marcu 6:34).

«Nu știu ce fac!» ... Gândește-te, ... nu aveau nici cea mai vagă idee .... Erau o gloată ieșită din minți, furioasă pe ceva ce nu puteau ve­dea, așa că și-au revărsat frustrarea – culmea! – asupra lui Dumnezeu. Nu știau ce fac și de cele mai multe ori nici noi nu știm. Oricât de greu ne-ar fi să recu-noaștem, suntem ca niște oi fără păstor, … născuți dintr-o veșnicie și apropiindu-ne ver­tiginos de o alta. ... Nu suntem în stare să răspundem propriilor noastre întrebări des­pre dragoste și durere, ... nu putem rezolva enigma îmbătrânirii, ... nu știm cum să ne vin-decăm propriile trupuri sau cum să ne înțele­gem cu semenii noștri. ... Ceea ce vreau să spun este că mânia necontrolată nu va face din lumea noastră un loc mai bun, ... dar înțe-legerea și empatia o vor face.

De îndată ce începem să operăm de pe o poziție de compasiune, și nu de mânie, ... ne dăm seama că luminile s-au stins ... și mulți oameni orbecăiesc în întuneric. ... Așa că aprindem lumânări.”