Smerește-te
November 08. Thursday

 „ am ridicat ochii spre cer, şi mi-a venit iarăşi mintea la loc.ˮ (Daniel 4:34)

 

Dumnezeu întotdeauna răspunde cu dragoste unei inimi smerite și respinge o inimă mândră. Într-o clipă împăratul Nebucadnețar se lăuda că a construit cea mai avansată civilizație din lume, pentru ca în clipa următoare să-și piardă mințile, să se târască în patru labe și să mănânce iarbă ca un animal. Însă când s-a căit, Dumnezeu l-a așezat din nou pe tron. Împăratul a spus: „Eu, Nebucadneţar, am ridicat ochii spre cer, şi mi-a venit iarăşi mintea la loc. Acum laud pe Împăratul cerurilor, căci toate lucrările Lui sunt adevărate, toate căile Lui sunt drepte, şi El poate să smerească pe cei ce umblă cu mândrie!ˮ (versetele 34, 37). Să cazi e destul de rău; dar să cazi și să nu strigi după ajutor sau să refuzi să te căiești de păcatul tău este mai rău decât căderea însăși. Poate ți-e rușine să spui cuiva că ai căzut. Chiar atât de importantă e pentru tine imaginea ta publică încât ești dispus să rămâi în starea aceasta deplorabilă? Ești atât de orbit încât refuzi să recunoști că ai nevoie de Dumnezeu? Nu mai fi atât de mândru! Oare nu acesta este motivul căderii tale de la bun început? Mândria este periculoasă pentru că te face să lâncezești inutil într-o stare de neputință zile – și uneori chiar ani – întregi. Adevărul este că dacă ai fi cerut ajutor mai devreme, ai fi putut să te ridici și să-ți vezi de viața ta. Dar vestea bună este că nu e prea târziu să te căiești și să recunoști că ai nevoie de Dumnezeu. Când Nebucadnețar a făcut acest lucru, rațiunea și mintea i-au venit la loc și și-a primit împărăția înapoi. Același lucru se poate întâmpla și în cazul tău.