Problema invidiei
marţi, 19 martie

Folosiți-le ca să vă ajutați unii pe alții.” (1 Petru 4:10, TLB)

Un consilier scria: „Când urcăm în scrâncio­bul invidiei, nu putem decât să coborâm, în timp ce obiectul invidiei urcă mult deasupra noastră. În această comparație dezechilibrată ne vom vedea mereu în inferioritate.

Invidia duce la autocompătimire și la nere­cunoștință.

Suntem atât de preocupați de nemulțumirea noastră, încât ne este imposibil să ne bucu­răm de ceea ce avem și de ceea ce facem. Invidia duce la amărăciune, resentimente și ostilitate. Nu este deloc surprinzător că invidie vine din latinescul invidere, care înseamnă «a privi cu răutate» …

Ești o făptură unică, cu abilități proprii, cu un traseu și un destin propriu, … nu are niciun sens să te compari.

Dacă te uiți cu onestitate și recunoștință la tot ce ai primit de la Dumnezeu, vei deveni mulțumit de ce ai și de cine ești.” Nu permite invidiei să-ți mai răpească nici măcar o clipă din fericirea ta. Ori de câte ori te împinge să te compari cu alții, te vezi mereu inferior. Devii cinic. Nimic din ceea ce faci nu te împlinește. Invidia te face să te îndoiești de motivele altor oameni, chiar și atunci când oamenii aceia țin cu adevărat la tine. Nu poți să accepți că prietenia lor este reală, așa că te distanțezi de ei și rămâi cu foarte puțini prieteni. Care este soluția?

Acceptarea și recunoștința sunt antidotul pentru veninul invidiei. Trebuie să accepți că Dumnezeu este suveran peste toate și să înveți să fii mulțumitor pentru „harul felurit” care te înconjoară.

Nu uita: „Dumnezeu v-a dat abilități speciale …

Folosiți-le ca să vă ajutați unii pe alții.”